Obiectul litigiului
Cauza 293/83 are ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către preşedintele Tribunalului de primă instanţă din Liège, prin care se tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra, mai ales, a interpretării art. 7 şi 59 din Tratatul CEE.
Motivele hotărârii
1. Prin ordonanţa din 23 decembrie 1983, ajunsă la Curte pe 28 decembrie, preşedintele tribunalului de primă Instanţă din Liège a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare vizând interpretarea art. 7 din Tratat.
2. Aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unei proceduri în referat prin care o studentă de la Academia Regală de Arte Frumoase din Liège, d-ra Françoise Gravier, a cerut să se interzică oraşului Liège să impună plata unei redevenţe numite „minerval” care nu ar fi cerută de la studenţii de naţionalitate belgiană. Oraşul Liège a chemat în intervenţie statul belgian, ca redactor de circulare impunând perceperea unui minerval, şi Comunitatea franceză, autoritate regională de care aparţine învăţământul artistic.
3. Reiese din dosarul cauzei că în Belgia, în virtutea art. 12 din legea din 29 mai 1959 modificând anumite dispoziţii din legea învăţământului (Monitor Belgian din 19 iunie 1959), învăţământul primar şi secundar este gratuit în stabilimentele publice şi cele subvenţionate, iar că stabilimentele de învăţământ postsecundar sau superior nu pot percepe decât drepturi de înscriere cu sumă mică destinate să alimenteze finanţele serviciului lor social. Prin derogare de la acest art. 12, legile privind bugetul educaţiei naţionale au autorizat totuşi ministerul, în fiecare an începând cu anul şcolar 1976-1977, să instaureze „un minerval pentru elevii şi studenţii străini ai căror părinţi nu domiciliază în Belgia şi care frecventează un învăţământ de stat sau subvenţionat de stat de niveluri preşcolar, primar, special, secundar, superior de tip scurt sau de tip lung şi tehnic de gradul 2 şi 3”.
4. Pe baza unei astfel de dispoziţii – în speţă, art. 15 din legea bugetară pentru anul 1983 –, ministrul educaţiei naţionale, prin circulara nr. 83.24 G din 30 iunie 1983 (Monitor belgian din 3 februarie 1984), pentru anul 1983-1984, a impus „un minerval (...) elevilor şi studenţilor care nu au naţionalitatea belgiană şi care frecventează un stabiliment de învăţământ artistic organizat sau subvenţionat de stat”. Conform acestei circulare, sunt scutiţi de obligaţia de a plăti minervalul, între altele, studentul cu unul dintre părinţi de naţionalitate belgiană, studentul de naţionalitate luxemburgheză şi studentul a cărui mamă sau tată, rezidând în Belgia, exercită acolo o activitate profesională principală sau beneficiază de venituri de înlocuire sau de o pensie şi este supus impozitului.
5. Reclamanta în acţiunea principală, d-ra Gravier, de naţionalitate franceză, cu părinţii rezidenţi în Franţa, a venit în Belgia în 1982 pentru a studia arta benzilor desenate în cadrul unui ciclu de studii superioare artistice cu o durată de 4 ani la Academia Regală a Artelor Frumoase din Liège. Pentru anul academic 1982-1983, ea a solicitat dispensa plăţii minervalului de 24 622 BFR prevăzut pentru studenţii străini urmând un învăţământ superior artistic. Prin scrisoarea din 7 octombrie 1983, Academia Regală a anunţat-o că cererea fusese respinsă pe motiv că „orice student străin trebuie să ştie că studiile nu sunt gratuite şi trebuie să prevadă plata unui minerval”.
6. După respingerea cererii sale, d-ra Gravier a fost invitată să plătească minervalul pentru anii academici 1982-1983 şi 1983-1984. Reglarea sumelor pretinse nefiind făcută în timpul acordat, înscrierea sa pentru anul 1983-1984 a fost refuzată. În consecinţă, titlul său de şedere în Belgia nu a fost prelungit. În aceste condiţii, ea s-a adresat preşedintelui tribunalului de primă instanţă din Liège pentru a obţine dispensa plăţii minervalului, ca şi scutirea de orice atestare necesară prelungirii şederii sale în Belgia.
7. În cursul procedurii în faţa preşedintelui tribunalului, reclamanta a contestat validitatea circularelor ministeriale impunând minervalul litigios. Ea a susţinut că nu putea fi supusă obligaţiei de a plăti un minerval care nu este cerut de la resortisanţii belgieni dat fiind, pe de o parte, că o astfel de obligaţie ar constitui o discriminare pe motivul naţionalităţii interzisă de art. 7 din Tratat şi, pe de altă parte, că un resortisant dintr-un stat membru venit în Belgia pentru a face acolo studii trebuie să fie liber de a o face ca destinatar de servicii în sensul art. 59 din Tratat.
8. Oraşul Liège, pârât în acţiunea principală, a avut grijă să asigure că un certificat de înscriere provizorie a fost remis reclamantei, care şi-a putut astfel regla şederea în Belgia. În rest, oraşul Liège a fost de părere că le revenea statului belgian şi Comunităţii franceze, chemate în intervenţie, să se explice asupra acţiunii formulate cu privire la circularele impunând plata minervalului.
9. Instanţa sesizată de litigiu, după ce a admis urgenţa cererii, a considerat că dreptul comunitar trebuie interpretat, iar în consecinţă a dispus amânarea hotărârii până ce Curtea nu se va fi pronunţat asupra următoarelor întrebări preliminare:
„1. Este conform dreptului comunitar să se considere că resortisanţii statelor membre ale Comunităţii europene, care se deplasează pe teritoriul altui stat membru în singurul scop de a urma acolo în mod regulat cursuri, într-un stabiliment care pune în practică un învăţământ privind mai ales formarea profesională, se găsesc, faţă de acest stabiliment, în câmpul de aplicare al art. 7 din Tratatul de la Roma din 25 martie 1957?
2. În caz de răspuns afirmativ, care sunt criteriile care permit să decidă dacă învăţământul artei benzilor desenate intră în domeniul de aplicare al Tratatului de la Roma?”
10. Din considerentele ordonanţei de trimitere, reiese că instanţa naţională a considerat că teza conform căreia înscrierea la un stabiliment precum Academia Regală a Artelor Frumoase din Liège, fiind gratuită pentru belgieni, trebuie să fie şi pentru resortisanţii celorlalte state membre, nu ar putea fi urmată decât în situaţia în care reclamanta, venită în Belgia exclusiv pentru a urma acolo de studii, poate beneficia de dispoziţii ale Tratatului CEE. După ce a constatat că nu există răspuns univoc la problema de a şti dacă studenţii trebuie consideraţi ca beneficiari de servicii, ordonanţa de trimitere explică cum, chiar în caz de răspuns negativ, nu s-ar putea deduce de aici că accesul la învăţământ nu ar fi intra în câmpul de aplicare al Tratatului. Ar rezulta într-adevăr din hotărârea Curţii din 13 iulie 1983 (Forcheri, C-152/82, Rep. p. 2323) că, în anumite condiţii, faptul de a subordona accesul la învăţământ profesional al resortisanţilor din alte state membre plăţii unui drept de înscriere care nu este pretins de la propriii naţionali poate intra în domeniul de aplicare al Tratatului.
11. Acesta fiind situaţia, trebuie examinat mai întâi dacă instaurarea unui minerval precum cel vizat de ordonanţa de trimitere constituie sau nu o „discriminare exercitată pe motivul naţionalităţii” în sensul art. 7 din Tratat.
12. Statul belgian şi Comunitatea franceză au arătat în faţa Curţii că faptul de a pretinde de la studenţii străini o participare financiară la învăţământ se explică, în Belgia, prin dezechilibrul care există din 1976 între numărul de studenţi străini care îşi continuă studiile în Belgia şi cel al studenţilor belgieni care rezidă în străinătate. Datorită aceastei disproporţii care antrenează consecinţe bugetare în domeniul educaţiei naţionale, guvernul belgian ar fi trebuit să ceară studenţilor venind din alte state membre care, normal, nu plătesc impozite în Belgia să participe, într-o măsură proporţională, la costurile învăţământului. Departe de a fi discriminatorie, o astfel de participare ar pune studenţii străini pe un picior de egalitate cu resortisanţii belgieni.
13. Comisia a furnizat Curţii date din care reiese că mobilitatea studenţilor în comunitate este un fenomen destul de limitat, dar că Belgia este statul membru în care procentul de studenţi venind din alte state membre, în raport cu numărul total de studenţi, este cel mai ridicat. Informaţiile furnizate mai arată şi că Belgia este singurul stat membru care impune studenţilor străini plata unui minerval, Grecia pretinzând totuşi o plată identică, pentru motive de reciprocitate, de la studenţii belgieni înscrişi la universităţi greceşti. Comisia consideră, de altfel, că impunerea minervalului litigios stabileşte o diferenţă de tratament între studenţii de naţionalitate belgiană, fie că părinţii lor sau ei înşişi plătesc sau nu impozite în Belgia, şi resortisanţii celorlalte state membre, diferenţă bazată pe naţionalitatea studenţilor.
14. În această privinţă, trebuie observat că rezultă din conţinutul legislaţiei belgiene şi din practica urmată în materie de impunere a minervalului, că astfel costurile învăţământului superior artistic nu sunt repercutate asupra studenţilor care au naţionalitatea belgiană, în vreme ce studenţii străini trebuie să suporte o parte din aceste costuri. De aceea, tratamentul inegal este bazat pe naţionalitate, iar această constatare nu este afectată de simplul fapt că există anumite excepţii la distincţia făcută între studenţii belgieni şi străini, excepţii care sunt uneori în funcţie de naţionalitate, cum este cazul situaţiei particulare a studenţilor luxemburghezi, alteori în funcţie de alte criterii precum reşedinţa în Belgia a părinţilor supuşi unor impozite în această ţară.
15. Un astfel de tratament inegal bazat pe naţionalitate trebuie considerat ca o discriminare interzisă de art. 7 din Tratat când se situează în domeniul de aplicare al Tratatului.
16. Guvernele britanic şi danez şi-au manifestat preocupările asupra acestui punct. Ei consideră că prezenta cauză ridică probleme de principiu a căror importanţă depăşeşte cadrul întrebărilor preliminare adresate de tribunalul belgian. După ce au contestat teza conform căreia cel care doreşte să facă studii în alt stat membru ar putea fi calificat drept destinatar de servicii, ei arată că art. 7 din Tratat nu interzice unui stat membru să-şi trateze proprii naţionali în mod mai favorabil în domeniul învăţământului vizând accesul la învăţământ, bursele şi alocaţiile de studii, celelalte facilităţi de ordin social acordate studenţilor şi participarea studenţilor la costurile învăţământului. Orice stat membru ar avea, asupra acestor puncte, responsabilităţi particulare vizavi de proprii săi resortisanţi.
16. Comisia, dimpotrivă, apără, cu titlu principal, teza conform căreia impunerea unui minerval studenţilor care se deplasează din alt stat membru este incompatibilă cu art. 59 din Tratat, în măsura în care ea nu este aplicată studenţilor naţionali. Cu titlu subsidiar aceasta susţine că o astfel de impunere constituie o discriminare bazată pe naţionalitate, contrară art. 7 din Tratat. Participarea la cursuri de formare profesională ar fi într-adevăr guvernată de dispoziţiile art. 48, 52, 59 şi 128 din Tratat şi ar intra în câmpul său de aplicare.
17. În faţa acestei divergenţe de opinii, trebuie precizată mai întâi natura problemei ridicate. În primul rând, întrebările adresate nu privesc organizarea învăţământului, nici măcar finanţarea sa, ci faptul de a înălţa un prag financiar la accesul la învăţământ doar al studenţilor străini. În al doilea rând, este vorba de o formă bine determinată de învăţământ, calificată drept „formare profesională” în prima întrebare şi drept „învăţământ al artei benzilor desenate” în a doua.
18. Prima constatare care se impune în această privinţă este că, dacă organizarea educaţiei şi politica învăţământului nu fac parte ca atare din domenii pe care Tratatul le-a supus competenţei instituţiilor comunitare, accesul şi participarea la cursurile de învăţământ şi de ucenicie, în particular când este vorba de formare profesională, nu sunt străine dreptului comunitar.
19. Astfel art. 7 din Regulamentul nr. 1612/68 al Consiliului, din 15 octombrie 1968, privitor la libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii (JO L 257, p. 2) prevede că lucrătorul resortisant dintr-un stat membru care îşi exercită activităţile în alt stat membru trebuie să beneficieze acolo, cu acelaşi titlu şi în aceleaşi condiţii ca şi lucrătorii naţionali, de învăţământul din şcolile profesionale şi din centrele de readaptare sau de reeducare. Acelaşi Regulament asigură, în art. 12, accesul la cursurile de învăţământ general, de ucenicie şi de formare profesională, în aceleaşi condiţii ca şi naţionalii, copiilor resortisanţi dintr-un stat membru care îşi exercită activităţile în alt stat membru.
20. În ceea ce priveşte în particular formarea profesională, art. 128 din Tratat prevede că Consiliul stabileşte principiile generale pentru punerea în practică a unei politici comune de formare profesională care să poată contribui la dezvoltarea armonioasă atât a economiilor naţionale, cât şi a pieţei comune. Decizia nr. 63/266 a Consiliului, din 2 aprilie 1963, privind stabilirea acestor principii generale (JO 1963, p. 1338) prevede un prim principiu, conform căruia „principiile generale trebuie să permită fiecăruia să primească o formare adecvată în respectarea liberei alegeri a profesiei, a stabilimentului şi a locului de formare”.
21. Atenţia particulară acordată de instituţiile Comunităţii problemelor de acces la formarea profesională şi ameliorării sale în ansamblul Comunităţii rezultă, în plus, din „orientările generale” pe care Consiliul le-a stabilit în 1971 pentru elaborarea unui program de activităţi la nivel comunitar în materie de formare profesională (JO C 81, p. 5 ), din rezoluţia Consiliului şi a miniştrilor educaţiei reuniţi în cadrul Consiliului, din 13 decembrie 1976, privind măsurile de adoptat în vederea ameliorării pregătirii tinerilor la activitatea profesională şi a facilitării trecerii lor de la educaţie la viaţa activă (JO C 308, p. 1), ca şi din rezoluţia Consiliului, din 11 iulie 1983, prevăzând politicile de formare profesională în Comunitatea europeană pentru anii ’80 (JO C 193, p. 2).
22. Politica comună de formare profesională evocată de art. 128 din Tratat este deci pe cale să se stabilească progresiv. Ea constituie de altfel un element indispensabil al activităţilor Comunităţii, ale căror obiective cuprind, între altele, libera circulaţie a persoanelor, mobilitatea mâinii de lucru şi ameliorarea nivelului de trai al lucrătorilor.
23. În particular, accesul la formarea profesională este susceptibil de a favoriza libera circulaţie a persoanelor în ansamblul Comunităţii, permiţându-le să obţină o calificare în statul membru în care îşi propun să-şi exercite activităţile profesionale şi procurându-le ocazia de a-şi desăvârşi formarea şi de a-şi dezvolta talentele particulare în statul membru al cărui învăţământ profesional presupune specializarea necesară.
24. Prin urmare, condiţiile de acces la formarea profesională intră în domeniul de aplicare al Tratatului.
25. De aceea, trebuie răspuns la prima întrebare că impunerea unei redevenţe, a unui drept de înscriere sau a unui minerval, drept condiţie pentru accesul la cursurile de învăţământ profesional studenţilor venind din alte state membre, în vreme ce o aceeaşi sarcină nu este impusă studenţilor naţionali, constituie o discriminare pe motivul naţionalităţii interzisă de art. 7 din Tratat.
26. Prin a doua sa întrebare, instanţa naţională vrea să afle care sunt criteriile care permit să decidă dacă învăţământul artei benzilor desenate provine din învăţământul profesional.
27. Conform deciziei 63/266, citată deja, principiile generale privind punerea în practică a unei politici comune de formare profesională vizează „formarea persoanelor tinere şi adulte putând fi chemate să exercite o activitate profesională sau exersând-o deja până la nivelul cadrelor medii”. O astfel de politică comună ar trebui „să permită fiecăruia să dobândească cunoştinţele şi capacităţile tehnice necesare exercitării unei activităţi profesionale determinată şi să atingă cel mai înalt nivel de formare posibilă favorizând în acelaşi timp, în ceea ce priveşte în special tinerii, evoluţia intelectuală şi morală, educaţia civică şi dezvoltarea fizică”.
28. Orientările generale stabilite de Consiliu în 1971 – citate deja – afirmă că obiectivul formării profesionale trebuie să fie să „dotarea populaţiei în ansamblul ei cu mijloace de formare, de perfecţionare şi de formare permanentă cu caracter general şi profesional adecvate pentru a permite fiecăruia să-şi dezvolte personalitatea şi să îndeplinească o carieră profesională într-o economie ale cărei nevoi sunt în evoluţie constantă”.
29. Rezultă din aceste texte că orice formă de învăţământ care pregăteşte pentru o calificare, o profesie, meserie sau muncă specifică, sau care conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă, provine din învăţământul profesional, oricare ar fi vârsta şi nivelul de formare al elevilor sau al studenţilor, şi chiar dacă programul de învăţământ include o parte de educaţie generală.
30. În consecinţă, trebuie răspuns la a doua întrebare că noţiunea de formare profesională înglobează învăţământul artei benzilor desenate realizat într-un stabiliment de învăţământ superior artistic, când acest învăţământ pregăteşte studentul pentru o calificare, o profesie, meserie sau muncă specifică sau îi conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă.
Pentru aceste motive,
Curtea,
pronunţându-se asupra întrebărilor adresate ei de preşedintele Tribunalului de primă instanţă din Liège, prin ordonanţa din 23 decembrie 1983, declară:
1. Impunerea unei redevenţe, a unui drept de înscriere sau a unui minerval, drept condiţie pentru accesul la cursurile de învăţământ profesional studenţilor care se deplasează din alte state membre, în vreme ce „o aceeaşi sarcină” nu este impusă studenţilor naţionali, constituie o discriminare pe motivul naţionalităţii interzise de art. 7 din Tratat.
2. Noţiunea de formare profesională înglobează învăţământul artei benzilor desenate realizat într-un stabiliment de învăţământ superior artistic când acest învăţământ pregăteşte studentul pentru o calificare pentru o profesie, o meserie sau o muncă specifică sau îi conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă.
